Direcția Sanitară anunță 8 decese într-o singură zi la Botoșani

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat sâmbătă nici mai mult nici mai puțin de 184 de decese care au fost raportate în intervalul 1 octombrie ora 10:00 – 2 octombrie ora 10:00.

 

Acestea provin din aproape toate județele țării, 36 mai exact, și din București.


Opt din totalul de persoane care ar fi încetat din viață ca urmare a contractării bolii ce a dat omenirea peste cap de mai bine de un an și jumătate au fost înregistrate la Botoșani.


Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, este vorba de trei persoane din municipiul reședință și câte una din Avrămeni, Blândești, Cordăreni, George Enescu și Frumușica.


Pacientul cel mai tânăr avea 52 de ani, iar cel mai bătrân 85 de ani. Cu toții sufereau și de alte boli.


Șase bărbați și două femei au decedat potrivit DSP în ultima perioadă de raportare.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store