Directia de Politizare a Protectiei Copilului

 

Demonstratia de amploare a angajatilor din asistenta sociala si protectia copilului s-a terminat pina la urma cu aluzii si chiar dispute politice. Seful CJ-ului a sugerat ca nu s-ar da bani pentru ca el e de la PD-L, iar ministrul si secretarii de stat de la Ministerul Muncii sint de la PSD. Sigur, ministrul Finantelor, care chiar are treaba cu chestia asta, e de la PD-L, asa ca a cam fost uitat de presedintele Consiliului. La rindul sau, prefectul l-a luat la un moment dat la rost pe vicepresedintele Manolache cu ceva de genul “asta-i (un secretar de stat ceva – n.a.) al vostru!”. Adica e de la PSD. Ok. Ministrul cutare e “al nostru”, secretarul de stat Ixulescu e al “vostru”, dar cei 1.200 de angajati de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectica Copilului ai cui sint oare? Foarte simplu : ai nimanui. Si asta o demonstreaza tot cei doi sefi ai judetului, care ieri si-au pasat unul celuilalt responsabilitatea rezolvarii problemei. In timpul in care ei incercau sa convinga jurnalistii ca, de fapt, celalalt ar trebui sa se ocupe de chestiune, afara angajatii directiei lesinau pe capete. Cui sa-i pese insa? Cum spuneam, ei sint ai nimanui. Sergiu BALASCAU