Diplome de ambe’ sexe, pupături, cadouri şi Moş Crăciun la PSD – GALERIE FOTO

 

Mare sărbătoare mare sîmbătă după-amiază la sediul PSD din Complexul Bulevard. Organizaţia municipală de femei condusă de Tereza Nica, asistată de şeful seniorilor Costică Macaleţi, au pus la cale o petrecere specifică acestor zile. Totul într-un spectacol intitulat sugestiv "Vine, vine Moş Crăciun".

Au colindat, urat, sorcovit şi cîntat grupul folcloric "Vatra" al Sindicatului Judeţean al Pensionarilor, condus de Maria Honceru, dar şi copii talentaţi precum Ana Maria Bucşă, Anastasia Popistaşu, Alexandra Mateiuc, Alexia Siminiceanu, Andra şi Codruţa Barariu şi asistaţi de la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională. Imobilul a fost plin ochi, mai ales că mulţi dintre social-democraţi au venit la faţa locului cu proprii copii. Şi asta pentru că la un moment dat şi-a făcut apariţia însuşi Moş Crăciun, care a împărţit daruri, ce-i drept în pungi cu sigla partidului, la toţi micuţii, dar şi la adulţii care frecventează cursurile oferite de organizaţia municipală de femei a PSD.
Diplome cu pupături la pachet

Trezorierul filialei judeţene a ţinut neapărat să ia cuvîntul. El i-a liniştit însă repede pe cei prezenţi. „Tot anul v-am cerut bani şi oricum nu mi-aţi dat, acum nu vă mai cer”, a afirmat Vasile Hălăşanu. El a împărţit în nume personal diplome de excelenţă la PSD-iştii despre care a considerat că s-au remarcat în 2010. Mai ales în cazul femeilor, de la Silvia Diaconu la Georgeta Creţu, Tereza Nica sau Doina Federovici, acestea s-au acordat „la pachet” cu pupături. Deputatul Macaleţi, foarte ocupat cu cîţiva copii, a insistat să i se dea diplomă şi şefului de la tineret Răzvan Rotaru. Parlamentarul a fost prezentat de trezorier drept „viitor primar al municipiului Botoşani”, însă nu a răspuns în nici un fel provocării. Totul a fost condimentat cu sărmăluţe şi alte preparate specifice sărbătorilor.