Dinamo nu mai joacă pe Arena Națională cu FC Botoșani: UNDE se va disputa meciul de vineri

Dinamo ar fi vrut să joace pe Arena Națională toate meciurile din Liga 1, însă partida cu FC Botoșani nu se poate disputa pe cel mai mare stadion din România.

 

Astfel, jocul de vineri seara dintre Dinamo și Botoșani se va juca în „Ștefan cel Mare”, după ce roș-albii au evoluat pe Arena Națională cu Hermannstadt (1-1), sub comanda lui Gigi Mulțescu.

 

 

Dinamo – Botoșani, în „Ștefan cel Mare”

 

Gazonul de pe Arena Națională a arătat foarte rău cu Irlanda de Nord (1-1), așa că partida cu FC Botoșani se va juca în „Ștefan cel Mare”, conform gsp.ro.

 

ProSport a scris că Dinamo ar urma să-și joace meciurile de pe teren propriu pe arena „Arcul de Triumf”, cel târziu din 2021. Aici ar urma însă să joace și FCSB.

 

Și Rapid și-a anunțat la un moment dat intențiile de a se folosi de noua arenă de lângă Arcul de Triumf. Giuleștenii sperau ca în cazul promovării să poată juca pe fostul stadion al naționalei de rugby. Între timp, echipa patronată de Victor Angelescu a ratat revenirea în Liga 1.

 

„Dacă vorbim de bani publici, orice sport are voie să aibă acces la această bază sportivă. Noi am discutat și cu MTS, și cu Federaţia Română de Rugby pentru a organiza acolo partide, inclusiv partide feminine și de juniori. Am clarificat lucrurile cu Alin Petrache. Ar fi nedrept să se joace doar rugby acolo”, a spus Răzvan Burleanu, președintele FRF.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store