Zâna surprizelor, Andreea Marin a reușit să lase un gust amar unui botoșănean.
Andreea Marin pare să fi devenit cea mai exigentă din pleiada de jurați care a împânzit televiziunea din România. Zâna a reușit să o supere pe Oana Zăvoranu care s-a ales și cu o eliminare și nici lui Octavian Strunilă, la Uite cine dansează, nu-i prea mai stă la suflet.
Repetițiile pentru Uite cine dansează! sunt din ce în ce mai solicitante, iar concurenții, chiar daca unii dintre ei cu accidentări minore, luptă și își doresc extrem de mult să câștige competiția. Tocmai de aceea îi doare sufletul când primesc note mici și, se pare, Andreea Marin a devenit un fel de ”bau-bau” pentru dansatorii amatori. Printre cei care au cam scos-o de la suflet se numără și botoșăneanul Octavian Strunilă, care nu ascunde că nu traversează cea mai ușoară perioadă din viața lui.
“E greu să înțeleg mișcările, nu mă pricep. Sper ca până luni să fie în regulă, să fie bine. Am emoții, ca în fiecare săptămână. Cred că în prima săptămână nu am avut emoții, pentru că am uitat în ce m-am băgat. Tot în prima săptămână mi-am amintit în ce m-am băgat, în a doua, notele au fost la fel de mici pentru că doamna Andreea Marin mi-a spus că n-am dansat, iar eu am dansat tot dansul. A fost quickstep de la cap la coadă. Am dansat în pereche, nu putea să danseze Oana și eu nu. Dar, probabil așa e, dacă așa au zis, așa e, probabil n-am dansat. Dar acasă s-a văzut că am dansat, oamenii au văzut că am dansat. De aia m-au și votat și le multumesc din suflet celor care m-au susținut”, a comentat Strunilă jurizarea Zânei.
În schimb, un alt jurat i-a câștigat respectul:
”Mihai Petre a fost super ok, a văzut exact ce trebuia să vadă, că am făcut acei pași de quickstep, dar nu i-am făcut bine pentru că am greșit eu de vreo două-trei ori, m-am desincronizat o dată și de două ori cred că am călcat-o pe Oana pe piciorul ăla pe care deja îl avea cu probleme. Mihai Petre zice bine tot ce zice, pentru că știe de ce zice asta”.
În mod evident, apropoul era pentru Andreea Marin care, se pare, l-a cam supărat. (Sursa: Libertatea)