Din stenogramele DNA: CUM mergeau șpăgile la Spitalul „Mavromati” - Nu-i mai satură Dumnezeu

Stenogramele DNA ale unui angajat al spitalului care și-a recunoscut vina arată că unii viitori angajați „se împrumutau la bancă” pentru a-și permite mita care să le garanteze angajarea.

 

„Spitalul acela e o bombă”

 

 

Cea mai mică mită, de 2.000 euro, a fost plătită pentru un post de fochist din cadrul Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani. Pentru că și-a recunoscut vina și a pledat vinovat, angajatul ar putea scăpa cu o pedeapsă de doar un an și șase luni de închisoare cu suspendare.

 

„Fără 8.000 de euro, 10.000 nu intri! Bani la greu trebuie să dai, să intri în sistem, după care îi mai ușor să faci alte manevre (…) Este vorba despre fonduri grele, că e greu acolo, scoate un post, două, pentru ce le trebuie, pentru rostul lor. Spitalul acela e o bombă, nu-i mai satură Dumnezeu”, se arată într-o stenogramă DNA citată de adevărul.ro

 

Angajat în 2018, fochistul a explicat că prețurile pentru angajare creșteau de la an la an. Ca să obțină un loc de muncă sigur, o spălătoreasă se prezenta cu un plic de 5.000 euro. Infirmierele care voiau să fie angajate la Spitalul Județean Botoșani plăteau chiar și 10.000 euro, arată o altă stenogramă DNA. Pentru un post de asistentă medicală, mita cerută ajungea la 15.000 euro în 2023.

 

DNA a reținut anul trecut 11 persoane, printre care un fost manager, medici, asistenți și personal TESA (Tehnic, Economic și Socio-Administrativ), în scandalul de corupție privind șpăgile de la spitalul din Botoșani.