Noi probleme la societatea cu șase directori, respectiv Nova Apaserv.
S-a întâmplat în cadrul ședinței de Dialog Social de astăzi, 28 februarie 2018. Radu Fegher, preşedintele CNSLR Frăţia a luat cuvântul și a prezentat problemele cu care se confruntă societatea Nova Apaserv referindu-se în mod special la salariile mici.
Din această cauză, societatea este ocolită de muncitori care nu vin să lucreze pe o asemenea leafă.
„La Apă este un foc mocnit în continuare. Nu vedem nicio rezolvare. Noi suntem în exploatare personal la limita de avarii posibilă. La salariile pe care le avem. E al treilea sau al patrulea afiș pe inginer automatist și nu se ocupă. La 1900 de lei nu se prezintă nimeni. 280 din salariații de la Nova Apaserv sunt la 1.900 de lei, iar ceilalți sunt în apropiere cu 100-200 diferențe”,
Radu Fegher, preşedintele CNSLR Frăţia
Și acesta afirmă că nu există nicio speranță că lucrurile se vor rezolva.
În buget nu se prevede nicio creștere salarială. Tichetele de masă sunt până în luna mai inclusiv. E foarte greu să stăpânim oamenii care sunt, vedeți acum condițiile care sunt. E greu la salariile care sunt. Singurul avantaj e că sunt oamenii de 57-58 de ani și nu au unde alte alternative. Va fi din ce în ce mai greu. Nici nu vin oameni noi.”
a mai spus Radu Fegher
Costică Macaleți, prezent la ședință și-a exprimat opinia la cele prezentate. Și din nou a accentuat faptul că trebuie să se reducă neapărat numărul directorilor.
„Bugetul va fi aprobat. Eu am cerut să vină cu organigramă mai simplă. 6 directori la o societate cu problemele salariale pe care le are nu e în regulă. Am mai atras atenția legat de prelevările de apă ilegale făcute tot de salariații Nova Apaserv. Nu vreau să ofensez pe nimeni. Încasările sunt nu așa cum ar fi de dorit. E și perioada aceasta de iarnă. Cei de la Eon vă somează cu facturile. Și nu aveți soluții acum. Sperăm să găsim soluții, dar nu voi mai accepta să se vină cu aceeași organigramă sub nicio formă. Dacă se forțează nota, putem trece dar nu e cea bună și nici cea logică”,
a declarat Costică Macaleți
Acesta a mai menționat că are informații la ce se întâmplă acolo, iar conducerea trebuie să ia neapărat atitudine.