Diana Șoșoacă primită la Botoșani cu urale și aplauze: Noi vă iubim/  Eminescu doare, împlântă pumnaleGALERIE FOTO & VIDEO

Senatoarea Diana Șoșoacă a ajuns astăzi, 13 ianuarie 2024, la Botoșani pentru a se întâlni liderii județeni ai SOS România – Filiala Botoșani, dar și pentru a marca Zilele Eminescu.

 

Primire călduroasă pentru Diana Șoșoacă

 

După o vizită la sediul partidului din zona „Capătul lui 1”, Diana Șoșoacă a venit în jurul orei 13:00 la Hotel Rapsodia. A fost însoțită de „Ștefan cel Mare”, care a făcut senzație și el printre botoșănenii prezenți.

 

 

 În locația amintită s-a ținut Conferința Națională „Zilele Mihai Eminescu”, eveniment aflat la ediția a doua a. La manifestare au participat sute de oameni, inclusiv din alte județe, dar și din Republica Moldova.

 

Senatoarea Diana Șoșoacă a fost primită cu aplauze puternice și nu au lipsit nici pâinea și sarea. De altfel, în momentul discursului său a fost aplaudată în nenumărate rânduri. Ba chiar s-a auzit în cor: „Noi vă iubim”.

 

„Eu mă lupt cu acest sistem”

 

Conferința Națională „Zilele Mihai Eminescu” a fost organizată de SOS România și de cabinetul parlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă.

 

„Este pentru prima dată în istorie când un parlamentar organizează o astfel de conferință. De ce? Pentru că eu mă lupt cu acest sistem să nu-l ducă în uitare pe Mihai Eminescu. Mihai Eminescu care este românul absolut. Mihai Eminescu doare, Mihai Eminescu împlântă pumnale. Mihai Eminescu nu a fost doar un poet de geniu, a fost un filozof, a fost un eseist, a fost un jurnalist de marcă și mai ales un adevărat om politic. E o mare diferență între politicieni și oameni politici...”

Diana Șoșoacă, senator SOS România.

 

 

 

Botoșănenii prezenți la eveniment au filmat cu telefoanele discursul senatoarei, au aplaudat-o, au îmbrățișat-o și i-au oferit chiar și flori. În cadrul conferinței s-au recitat poezii, dar au fost pregătite și numeroase momente artistice. Nu înainte însă de a se ține un moment de reculegere pentru poetul nepereche.