Diaconu contraatacă la uscătorul de cherestea al lui Văzdoagă

 

Directorul general al SC Moder Calor SA continuă să susţină că cei 173.120 prevăzuţi în bugetul societăţii la capitolul “fond de salarii aferent conducătorului agentului economic” nu sunt destinaţi doar drepturilor sale băneşti, ci şi directorilor adjuncţi. Aceasta după ce consilierul local Gheorghe Vâzdoagă a prezentat vineri dimineaţă prevederi legislative din care reieşea că amintita sumă i-ar revine exclusiv lui Ion Diaconu, însă nu doar ca salariu, ci şi ca premii şi alte adaosuri băneşti.

3.300 ar fi salariul net
Vizat direct, acesta a replicat în scurt timp printr-un comunicat în care arată că salariul său net este de 3.300 de lei, iar al celor doi adjuncți de 3.200 de lei. Astfel, dacă s-ar lua în calcul și contribuțiile sociale, calculate la 12 luni, fondul salarial al conducerii operatorului de termoficare s-ar încadra în bugetul adoptat în şedinţa din această săptămână a Consiliului Local. Şi atunci leafa şefului termoficării a stârnit discuţii, consilierului PSD explicându-i-se că legislaţia în vigoare nu permite directorilor unităţilor subordonate CL să fie retribuiți peste nivelul lefei viceprimarilor. Remuneraţiile angajaților operatorului, inclusiv ale directorilor, au fost diminuate cu 25% în urmă cu 3 ani, iar micşorarea a rămas valabilă și în prezent, ca măsură temporară de compensare a eliminării subvenției centrale.
2003 – anul în care „botoșănenii ștergeau mucegaiul de pe pereți”
„Managerul general al Modern Calor invită consilierii PSD să ceară explicații și documente în orice neînțelegere au, astfel încât strategia politică bazată pe minciună și dezinformare a populației să evite activitatea operatorului de termoficare. Aceasta, pentru că după o perioadă extrem de nefastă – cea din anii 2003, când la această oră botoșănenii ștergeau mucegaiul de pe pereți din cauza frigului din apartamente – operatorul a fost, cu greu, pus pe linia de plutire. Consilierul Gheorghe Vâzdoagă era și la acea dată în legislativul local și cunoaște situația”, se arată în comunicatul emis de SC Modern Calor SA.
„Este și cazul uscătorului de cherestea aparținând consilierului PSD Gheoghe Vâzdoagă”
În acesta se arată şi că la această oră se fac investiții, se plătesc toate datoriile către stat și furnizori, iar unitatea are, în sfârșit profit. „Cu siguranță acest lucru nu convine opoziției, așa cum, probabil, nu convine că unor clienți ai foștilor directori din termoficarea botoșăneană li s-au tăiat priviliegiile. Este și cazul uscătorului de cherestea aparținând consilierului PSD Gheoghe Vâzdoagă, care pentru aburul tehnologic folosit altă dată, achita facturi modice”, se mai specifică în amintitul comunicat. În finalul acestuia Ion Diaconu invită opoziția să ocolească în discursurile politice subiectul termoficării, întrucât, susţine acesta, rezultatele celor din opoziție au fost economatele, serele și datoriile de sute de miliarde de lei, care au împins termoficarea la faliment.
CITEŞTE DE CE S-A ENERVAT DIACONU:
 Leafă de peste 3.000 de euro pentru Diaconu - AFLĂ cine spune asta