Diaconu, atacat la avorton

 

Fostul viceprimar Romulus Eram a criticat vineri strategia termică a municipalităţii. Actualul consilier municipal a subliniat faptul că s-au luat în ultimii doi ani mai multe decizii pentru care acum nici şefii Primăriei şi nici cei din termoficare nu prea îşi mai asumă responsabilitatea.
El a dat exemplul SC Conterm SA desprinsă din SC Termica SA, care este practic falimentară şi despre a cărei înfiinţare susţine că a fost sprijinită de viceprimarul Florin Ghiorghiţă. „Acum chiar rămîn surprins că responsabilitatea asupra lucrurilor care s-au făcut nu afectează pe nimeni, oamenii stau acum în faţa Primăriei şi cer salarii. Practic, sunt daţi afară de acolo pentru că s-a făcut un scenariu în care dl. Diaconu să iasă cu basma curată, să fie omul cu lucrurile realizate printr-o disponibilizare dintr-asta ascunsă şi s-a ştiut că acest avorton care este Contermul moare”, a afirmat Romulus Eram.
"Mă întîlnesc şi cu Diaconu care spune: sunt cel mai viteaz”

Potrivit acestuia, întreaga restructurare din termoficare a fost concepută în aşa fel încît PDL-istul Ion Diaconu să devină şef peste unitatea care se ştia de la început că va supravieţui în timp ce peste 100 de angajaţi au fost transferaţi la Conterm sau au rămas la Termica de unde au fost sau urmează a fi disponibilizaţi. „Şi mă întîlnesc şi cu Diaconu care spune: „sunt cel mai viteaz, am pentru prima dată profit la Termica (Modern Calor – n.r.). Deci el, Diaconu, spune că a obţinut profit. Cum a obţinut profit? Datorită cui? Normal, datorită sumelor primite de la Guvern ca să-ţi acopere ţie tot ce s-a întîmplat la Termica”, a mai arătat consilierul municipal PNL. Conterm s-a înfiinţat în primăvara anului 2009 şi a concediat aproape toţi angajaţii, iar Termica se află în insolvenţă.