Dezvăluiri teribile, ultimele clipe din viața tânărului mort în mașina care a luat foc - DE CE nu a fost salvat - VIDEO

Ionuț Solomon, tânărul de 29 de ani care a decedat vineri pe DN 29 D, în apropiere de Ștefănești, trăia în momentul în care mașina unde se afla a luat foc.

 

Informația a fost lansată de Pro TV, care relatează că martorii ar fi încercat să îl ajute, însă flăcările s-au extins prea repede și le puneau și lor viața în pericol.


Unul dintre martori, care era la 100 de metri în spatele șoferului, a povestit că a văzut cum mașina din față pur și simplu a plonjat în aer și s-a izbit violent de copac.


Imediat după impact, autoturismul a fost cuprins de flăcări. Oamenii spuneau că bărbatul era semi-conștient și că au încercat să-l scoată din mașină dar că, din cauza flăcărilor, nu au reușit și au sunat la 112.


La Cucuteni, acolo unde a avut loc tragedia, a fost trimis un echipaj al Gărzii de Intervenție Trușești din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, însă atunci când pompierii au ajuns la fața locului era deja prea târziu.