Dezvăluiri Portariuc : cel mai greu moment din campanie & când a ştiut că va învinge

 

Noul primar al municipiului Botoşani a participat marţi după-amiază la prima emisiune televizată de după alegeri. Ovidiu Portariuc a făcut câteva dezvăluiri referitoare la campania electorală.

Astfel, el a explicat că momentul cel mai greu din întreaga lună dinaintea scrutinului l-a traversat chiar la jumătatea acesteia. “Am rămas fără resurse”, a afirmat la Tele'M edilul şef încă neînvestit, cu alte cuvinte a epuizat banii. El a precizat însă că atât lui cât şi echipei de consilieri i-au rămas însă dorinţa de a lupta şi că le-a spus botoşănenilor că nu are posibilităţile financiare ale primarului în funcţie. “De când am intrat în bătălie”, a răspuns zâmbind Portariuc când a fost întrebat de momentul în care a ştiut că va câştiga alegerile, după care, redevenind serios, a arătat ca tot după ce trecuseră două săptămâni de campanie şi a primit rezultatele  sondajului în care figura cu 4% în faţa lui Cătălin Flutur a avut certitudinea victoriei. A recunoscut însă că aceasta i-a fost pusă la încercare în dimineaţa alegerilor, când a observat mobilizarea mai mult sau mai puţin legală a Mişcării pentru Botoşani, însă pe la amiază lucrurile au revenit la normalitate.  
Cornişa nici da, nici ba
În cadrul aceleiaşi emisiuni Ovidiu Portariuc a anunţat că săptămâna aceasta se întâlneşte la Cluj cu reprezentanţii unui fond american de investiţii, că vrea să colaboreze cu primarul încă în funcţie Cătălin Flutur şi a oscilat în privinţa proiectului de la Cornişa, susţinând că generează din partea municipalităţii costuri foarte mari pentru acoperirea cărora s-ar putea ajunge la majorarea taxelor şi impozitelor. Portariuc a mai menţionat că doreşte să efectueze un studiu pentru a afla nivelul real al şomajului de la Botoşani şi că va solicitarea efectuarea unui audit atât financiar, cât şi de personal la Primărie. Nu a făcut public numele nici unui consilier care să activeze la cabinetul său, ci doar a confirmat susţinerea patronului de la ACX, Cosmin Andrei, pentru funcţia de viceprimar.
CITEŞTE ŞI:
 BEC: Portariuc primar - AFLĂ câte voturi au strâns ceilalţi candidaţi