Dezlegare la trecerea prin altar la Biserica „Ziua Crucii” - FOTOGALERIE

 

Dupa sfinţirea Bisericii „Ziua Crucii” situată în curtea Spitalului de Recuperare din municipiu, care a avut loc duminică, 31 iulie a acestui an, mitropolitul Molovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, a dat dezlegare credincioşilor să treacă prin Sfântul Altar până la finele acestei săptămâni.
Miercuri, 3 august, la orele amiezii, câţiva credincioşi împreună cu copiii au păşit uşa lăcaşului sfânt.Trecerea prin altar este permisă tuturor credincioşilor doar cu ocazia sfinţirii unei biserici, având o semnficaţie deosebită în sufletele oamenilor. Astfel, credincioşilor se pot ruga pentru iertarea păcatelor, pentru la o viaţă mai bună, plină de sănatate şi linişte sufletească. „Sunt momente speciale când oamenii pot intra în locuri speciale din Biserică, cum este Sfântul Altar. De obicei cei din slujitori au dreptul să treacă prin faţa Sfintei Mese. În altar femeile nu au dreptul să intre, dar în aceste cazuri, credincioşii au dreptul să intre în Sfântul Altar, să se închine în faţa Sfintei Mese. Este ceva important”, a declarat Ioan Iordachi, preot paroh la Biserica Ziua Crucii din cadrul Spitalului de Recuperare „Sf. Gheorghe” Botoşani.
Sfinţirea bisericii a avut loc după dinalizarea lucrărilor de reabilitare a lăcaşului sfânt.










Mădălina IACOB