Dezbatere în curtea primarului pentru banii oferiți gratuit din vistieria orașului

Reprezentanții Primăriei municipiului reședință de județ încep săptămâna ce vine cu gândul la bani. I-au invitat să se alăture lor și pe cetățeni sau coordonatori de asociații care au activități sportive sau culturale într-o dezbatere publică derulată la sediul municipalității.

 

Viceprimarul Cosmin Andrei spune că anul acesta se dorește îmbunătățirea regulamentului privind acordarea de fonduri nerambursabile din bugetul local: ”Avem o consultare publică în ceea ce privește finanțările nerambursabile privind aprobarea unui regulament care a fost modificat și în acest scop am invitat toți cetățenii care sunt interesați sau asociațiile care doresc să aducă modificări regulamentul propus la sediul Primăriei, luni, 23 martie pentru consultări la ora 14:00”.
Deja o serie de sugestii au fost primite la Primărie din partea asociației care primește anual suport financiar din partea municipalității.
”FC Botoșani a trimis de altfel o adresă scrisă cu o serie de modificări care ar fi oportune din punctul dumnealor de vedere, vom lua în calcul și în funcție de ceea ce decid consilierii vom prinde aceste modificări în regulament , modificări punctuale având în vedere și cadrul legislativ și domeniul de activitate pe care îl au dlor, probleme cu care s-au confruntat de-a lungul timpului cu decontarea finanțărilor”, a mai spus edilul.
1 milion de lei au fost prinși în buget pentru segmentul de sport și 300.000 de lei pentru activități culturale și civice. (G.E.)
CITEȘTE:
 Sute de milioane anual pierdute pentru…gură slobodă: Directorul rămas fără serviciu aproape și de ”faliment” sportiv