Cinci magazine au fost controlate de polițiștii botoșăneni care au sancționat aspru neregulile găsite.
La data de 4 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, cu sprijinul celor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, fiind vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane și piețele.
În cadrul activităților au fost legitimate 45 de persoane, au fost controlate 27 de autovehicule și 5 agenți economici.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 13.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea prevederilor legale privind piața produselor din sectorul agricol.
(Sursa foto – Știrile Kanal D)