Zona în care s-a produs accidentul de joi seară din municipiul Botoșani arăta ca după război. Aceasta după ce tânărul șofer a reușit să ajungă pe contrasens, cu față mașinii în poziția inversă de deplasare.
În apropierea Anca Farm conducătorul auto a pierdut controlul BMW-ului, a intrat pe scuar, a rupt o pergolă din lemn, a culcat două indicatoare, după care s-a întors cu bordul spre stadion.
Automobilului i-a sărit roata dreapta spate, în cursa sa nebună colectând și ramuri de copaci.
Șoferul nu era băut și probabil că ninsoarea a jucat rolul său în evenimentul rutier.
”Viteza! Nu vă uitați la altceva că ăsta este motivul: viteza!” a tot spus unul dintre polițiștii veniți la fața locului.
Ca prin minune, atât șoferul, cât și pasagerul cu care se afla în mașină nu au fost răniți. Testele făcute de oamenii legii au evidențiat că șoferul nu consumase băuturi alcoolice.
Circulația a fost întreruptă pe Calea Națională, pe sensul spre centrul orașului, până ce o autospecială de la SOS Botoșani a degajat drumul.