Dezastru întregit la FC Botoşani: “Noul Ngadeu” pleacă acasă după ce oficialii au anunţat că l-au transferat

Campania dezastruoasă de transferuri a FC Botoşani continuă cu un episod penibil. După ce au anunţat pe pagina web oficială a clubului transferul lui Doriano Marvin, fotbalistul ar fi făcut deja cale întoarsă.

 

“Noul Ngadeu” a fost supus vizitei medicale abia după ce noul preşedinte Cătălin Anton a făcut publică oficializarea transferului, iar rezultatele ar fi fost atât de proaste încât roş-alb-albaştrii nu-l mai doresc.î


Informaţia a fost confirmată şi de Pro Sport, care scrie că fundaşul central din Curaçao are şanse reduse să fie luat în cantonamentul din Austria.


Culmea este că luni FC Botoşani tocmai anunţase perfectarea unui contract pe doi ani.


Iar aceasta nu este decât una dintre o serie incredibilă de gafe făcută de noua conducere administrativă, care pare depăşită de situaţie.


FC Botoşani ajunge astfel în situaţia de a fi nevoită să plece în stagiul de pregătire austriac după ce a cedat 11 jucători şi nu a adus în loc decât doi.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store