DEZASTRU în agricultură! Ce-a lăsat seceta în urmă: Culturi sterpe și animale fără hrană

Seceta din vara aceasta a afectat agricultorii botoșăneni care au rămas cu munca nerăsplătită, pământul fiind neroditor, afectat de ploile care au fost aproape inexistente pe parcursul celor trei luni.

 

Potrivit raportărilor primite de la fiecare dintre cele 78 de unități administrativ-teritoriale, Direcția pentru Agricultură Botoșani a stabilit că finalul sezonului de recoltă a adus după sine un rezultat dezastruos, numai la soia fiind afectate de secetă 29.323 hectare din suprafața totală de 29.328. Pe lângă soia, și culturile de porumb (41.486 ha din 100.225 ha), dar și  de floarea-soarelui (22.377 ha din 32.020 ha) au fost profund afectate. 

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44589:Seceta de la Botoșani sperie și ministrul Agriculturii ]]

„Agricultua județului Botoșani se confruntă în anul 2015 cu o secetă pronunțată, persistentă în timp, datorită cantităților de precipitații insuficiente căzute, a temperaturilor ridicate și a vânturilor foarte puternice înregistrate în perioada aprilie-iulie. Deficitul de precipitații s-a accentuat începând cu luna aprilie, și a continuat în lunile mai, iunie, până în prezent. 
Dacă în nordul județului, nivelul de umiditate a solului a fost satisfăcător, nu aceeași situație se înregistra și în centrul și sudul județului, unde nivelul umidității a scăzut considerabil și a devenit îngrijorător pentru culturi, pășuni, dar și mai ales pentru animale, mare parte a pârâurilor și fântânilor fiind deja secate”,
a declarat Cristian Delibaș, director al Direcției pentru Agricultură Botoșani.

A fost afectată de secetă 36.86% din suprafața agricolă a județului Botoșani, adică 144.773 hectare, situația urmând să ajungă la Ministerul Agriculturii.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44340:Seceta atinge cote ALARMANTE la Botoșani: Fântâni rămase fără apă & ”e dramatic” - VIDEO ]]