Eliminarea celor 70 de medicamente se va repercuta asupra pacienţilor, care vor avea nevoie de schimbarea tratamentului.
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP) susţine că 70 de medicamente vor dispărea în perioada următoare din farmacii, 18 dintre acestea fiind fără alternativă terapeutică. Acest lucru se va repercuta asupra pacienţilor, care vor avea nevoie de schimbarea tratamentului.
„Pacienţii români au nevoie ca cele 70 de medicamente să rămână în farmacii, iar tratamentul lor să nu fie întrerupt. Medicii şi societăţile profesionale trebuie să fie şi ei implicaţi în luarea acestor măsuri pentru că schimbarea tratamentului a zeci de mii de pacienţi este un lucru complicat, sensibil şi necesită timp“, spun cei de la ANPP, într-un comunicat de presă.
De asemenea, ANPP solicită Ministerului Sănătăţii să renunţe la proiectele legislative care îi afectează pe pacienţii cu diabet, boli cardiovasculare sau oncologice şi să găsească soluţii pentru a asigura continuitatea tratamentelor necesare.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că se vor găsi soluţii pentru cele 18 molecule care nu au echivalent şi nici preţul acceptat. Momentan, se poartă discuţii cu reprezentanţi ai comisiilor de cardiologie, urologie, diabet, reumatologie, radiologie şi boli infecţioase pentru a găsi alte medicamente care să trateze aceeaşi afecţiune.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: