Deținuții din Penitenciarul Botoșani FUMEAZĂ în celule, s-a sesizat Avocatul Poporului 

În urma demersurilor inițiate de Avocatul Poporului, Renate Weber, a reieșit faptul că persoanele încarcerate în Penitenciarul Botoșani fumează în camerele de detenție.

 

Sesizare cu fumătorii din penitenciar

 

Avocatul Poporului arată că fumatul este permis doar în celulele din penitenciarele de maximă siguranță.

 

Iar Penitenciarul Botoșani nu are un astfel de regim. 

 

 

Adresă Avocatul Poporului.

„În camerele de detenție, se permite fumatul, încălcându-se dispozițiile Legii 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că excepția de la interdicția fumatului în spații publice închise, prevăzută de art. 3 alin. (1), o constituie numai „celulele pentru deținuți din penitenciarele de maximă siguranță”, or Penitenciarul Botoșani nu are un astfel de profil”
 

 

 

În continuare, Renate Weber a transmis că a fost încălcată Legea 349/2022 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun
 

Adresă Avocatul Poporului.

„Analizând situația de fapt, în raport cu incidența unor norme legale, au fost identificate deficiențe la nivelul Penitenciarului Botoșani cu privire la respectarea și aplicarea prevederilor Legii 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările și completările ulterioare”
 

 

Măsuri transmise de Avocatul Poporului 
 

Și în consecință a făcut două recomandări către conducerea Penitenciarului Botoșani:


-    directorul Penitenciarului Botoșani urmează ca în exercitarea atribuțiilor conferite prin legislația în vigoare să dispună măsuri corespunzătoare care să conducă la respectarea interdicției legale de a fuma în spațiile închise, implicit a drepturilor constituționale și legale la sănătate și la ocrotirea vieții deținuților.


-    directorul Penitenciarului Botoșani, va informa instituția Avocatul Poporului - Biroul teritorial Suceava, în termen de 30 de zile, cu privire la însușirea Recomandării, conform art. 26 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată.