DETALIUL important „scăpat” la Ziua Imnului din acest an: Cel mai așteptat om NU va fi mai prefectul

Nu doar locația de organizare a Zilei Imnului Național a fost diferită la festivitatea din acest an.

 

Ci și momentul în care a fost deschis practic acest ceremonial festiv. În trecut, la toate evenimentele de acest gen, grupul de participanți se aduna în careu, față în față cu militarii din Garda de Onoare.

 

Ulterior, era așteptat să ajungă în zonă prefectul județului însoțit de comandantul Garnizoanei Militare, pentru a da onor militarilor.

 

Astăzi, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Cei doi oficiali au ajuns în zonă însă onorul nu a mai fost acordat. Iar acest lucru a survenit urmare a modificării legislației specifice, adică a ordinului prin care este stabilit protocolul de organizare a acestor manifestații.

 

Vechiul ordin data din 2013 și a fost modificat recent cu aplicabilitate din data de 1 iulie 2023.

Ordinea de precădere nou stabilită arată în felul următor:

 

a) Președintele României;

b) președintele Senatului;

c) președintele Camerei Deputaților;

d) prim-ministrul;

e) primarul localității unde se desfășoară ceremonia;

f) președintele consiliului județean al județului unde se desfășoară ceremonia;

g) prefectul județului unde se desfășoară ceremonia;

h) reprezentanții altor autorități sau instituții publice conform ordinii de precădere.

 

Ceremonia oficială începe atunci când sosește șeful instituției participante cu rangul cel mai înalt.

În cazul de față, pentru ceremoniile organizate pe plan local, în cazul în care nu participă la Botoșani președintele României, al Senatului, Camerei Deputaților sau premierul (lucru care nu s-a întâmplat niciodată), cel mai înalt rang este deținut de primarul orașului, urmat de președintele CJ. Doar dacă acești doi demnitari nu pot fi prezenți la manifestație, onorul va fi dat de prefect.

 

În schimb, a fost menținută aceeași ordine la rostirea alocuțiunilor, aici prefectul având întâietate.