Directorii unităților de învățământ au fost convocați marți, 3 septembrie 2024, în ședință înainte de începerea noului an școlar.
A fost o întrunire prezidată de șeful educației botoșănene Bogdan Suruciuc. S-au transmis mesaje ale oficialităților, dar s-au adus în atenție și anumite probleme din sistemul educațional botoșănean.
Printre altele, inspectorul școlar general a punctat importanța implicării părinților în actul educațional.
În timp ce unii părinți se interesează de situația școlară a copiilor, alții vin la școală doar pentru a lua banii de bursă.
Este realitatea din școlile botoșănene, care astăzi a fost spusă fără nici cea mai mică ezitare.
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
„Nu ezitați să aduceți la cunoștința părinților și să-i implicați instructiv-educativ pentru a nu avea surprize la sfârșitul anului școlar când elevii obțin diferite rezultate la examenele naționale. Sunt situații în care părinții nu ajung la școală decât pentru a ridica banii de bursă. Un alt aspect nou în legislație. Vă rog să vă folosiți de prezența lor în acele momente pentru a le aduce la cunoștință și situația școlară pe care o are copilul pe care îl are acasă”
Cu alte cuvinte sunt părinți care lasă doar în seama profesorilor educarea propriilor copii.
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
„Să nu ne ascundem după degete și să spunem lucrurilor pe nume. Sunt părinți care spun «am trimis copilul la școală să-l educați ». Dar la noi stă patru, cinci, șase ore, iar el se întoarce în mediul familial, care poate în alte situații, are alte valori. Misiunea dvs este cu atât mai complicată și mai importantă”
În consecință, șeful educației botoșănene a făcut un apel către directorii de școli:
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
„Elevii pe care îi avem astăzi la clasă vă rog să nu uitați că sunt părinții de mâine. Haideți să încercăm să-i educăm în spiritul valorilor educaționale pentru a avea în viitor o clasă de părinți care să respecte educația. Știți foarte bine unde se situează respectul unora și unde poziționează ei sistemul de educație.”
Întrunirea directorilor de școli a avut loc la un restaurant din municipiul reședință.
(foto – depositphotos.com)