Detalii CUTREMURĂTOARE din ultimele clipe de viață ale fetei din Darabani

Anda Dănăilă, fata de 22 de ani care a murit în urma unei curse ilegale de mașini a mai trăit doar câteva ore după ce a fost preluată de echipajul medical al Serviciului Județean de Ambulanță. Când a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, personalul medical, obișnuit cu tot felul de cazuri, a fost șocat de starea în care se afla fata.

 

Unii dintre cei care i-au acordat ajutor medical aveau lacrimi în ochi. Anda avea multiple traumatisme și leziuni pe toată suprafața corpului. În fișa medicală s-a consemnat că fata avea și o obstrucție la nivel abdominal, traumatism cranian și fracturi ale pelvisului și tibiei. Se afla în șoc traumatic și nu mai era conștientă.

 

De asemenea, din cauza hemoragiilor puternice, Anda intrase în șoc hipovolemic, adică insuficienţă circulatorie acută consecutivă unei diminuări rapide a volumului sangvin circulant. A fost nevoie de 10 transfuzii în încercările repetate de a fi salvată, cinci cu sânge și restul cu plasmă.

 

În zadar, însă.

 

Costurile totale pentru toate procedurile medicale administrate ajung la o sumă totală de 3.100 de lei, bani ce vor fi plătiți cel mai probabil de cei doi șoferi beți care s-au luat la întrecere în Darabani și care au cauzat tragicul accident rutier.

”În momentul în care cineva este accidentat, este transportat la spital, spitalul are obligația de a acorda toate îngrijirile medicale gratuit. Parchetul face ancheta, stabilește vinovatul și înștiințează spitalul că respectiva persoană este vinovată, iar spitalul se constituie parte civilă în proces față de persoana vinovată pentru recuperarea acestor costuri”, a explicat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Mavromati, Ștefan Bercea.

Anda Dănăilă a fost condusă miercuri pe ultimul drum. În acest timp, cei doi șoferi vitezomani se află în stare de arest preventiv. Florin Stănescu, de 46 de ani avea o alcoolemie de 1,50 g/l alcool pur în sânge, iar Emil Bujor de 1,10 g/l. Au fost arestați pentru 29 de zile și sunt cercetați pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea sub influența băuturilor alcoolice și întreceri ilegale de mașini pe drumurile publice. (G.E.)