Deszăpezire de evul mediu la Botoşani, primarul cu mielul în cap n-are telefon, Ţapu e la Bacău – VIDEO & GALERIE FOTO

 

O mie de ani par să fi trecut degeaba într-o comună nu prea îndepărtată de municipiul Botoşani. O dovedeşte modul în care se se face deszăpezirea acolo. Vineri dimineaţă, în centrul Nicşeniului, nu acţionau vreo sărăriţă, plug, tractor cu lamă, buldoexcavator sau altceva de genul acesta. Nu! Deszăpezirea era realizată manual de câţiva angajaţi din administraţia publică locală.
deszapezire de ev mediu la nicseni

Deszăpezire pe bază de... hai Nicu vin ş-ai apăsa”

Pur şi simplu, aceştia au îmbinat două plăci de lemn, au legat o sfoară de ele, unul le trăgea, iar altul le apăsa de deasupra. „Hai Nicu vin ş-ai apăsa”, „apasă ăi”, „uăi nu la deal, numa’ la vale”, erau indicaţiile extrem de preţioase care se dădeau în timpul operaţiunii. Şi de originala degajare de zăpadă nu beneficia însă oricine, ci doar instituţiile din centrul comunei, adică Primăria Nicşeni, Postul de Poliţie, căminul cultural. „Incredibil ce se poate întâmpla într-o comună apropiată de Botoşani, nu mi-a venit să cred”, a spus Marian Andrei, un tânăr din Nicşeni.

Primarul Gaidur n-are telefon, viceprimăriţa are, dar nu răspunde

Cum este posibil ca în anul de graţie 2014 să se ajungă la un asemenea tip de deszăpezire este un mister, tot aşa cum un întreg mister este ce se întâmplă în administraţia publică locală de la Nicşeni. Primarul Ioan Gaidur, vajnic purtător de căciulă de miel, este singurul din tot judeţul care nu are telefon mobil. În fişa oficială de la Prefectură cu datele de contact ale primarilor este trecut fiul său.
L-am sunat ieri pe la 14:00 şi ne-a spus că tatăl său, adică primarul, este la… Primărie. Acolo nu răspundea însă nimeni la telefon. Am încercat la viceprimar, care este o… viceprimăriţă, Angela Pasciuc, însă nici ea nu răspundea.

Ţapule, tu chiar exişti?

Ultima speranţă a fost „secretar Ţapu”, după cum este specificat în tabelul de la Prefectura Botoşani. Aşa-zisul secretar este de fapt un băcăuan care nu înţelege ce i se întâmplă de câţiva ani.
„Nu ştiu cum a ajuns numărul meu de telefon public, nu am nici o treabă cu comuna Nicşeni. Primesc mesaje, mă invitaţi pe la şedinţe pe la Prefectură, dar eu sunt din Bacău”, spunea cetăţeanul respectiv.
Primarul de Nicşeni, Ioan Gaidur, este cel care, după renovarea căminului cultural, interzisese organizarea unei discoteci, iar sătenii l-au rugat să revină asupra măsurii fiindcă… nu se mai cuplau tinerii. (S.B.)



[[galerie-foto]]
CE MINUNI SE MAI ÎNTÂMPLĂ PE LA NICŞENI:
Cimitir donat pentru un loc în Parlament - AFLĂ cine este autorul isprăvii
[[galerie-foto]]
ALTE ÎNTÂMPLĂRI DIN PATRIA NICŞENI
Acoperiș ciuruit, toalete defecte și secetă la robinete într-o şcoală din judeţ
[[banner]]