Povestea de dragoste dintre Viviana Sposub și George Burcea se află în impas.
Cei doi protagoniști, care formau unul dintre ele mai frumoase cupluri ale show-bizz-ului authton au decis să ia o pauză, care, speră ei, le va fi de bun augur pentru reînnoirea sentimentelor ce i-au legat vreme de câțiva ani.
Potrivit Can Can, micile neînțelegeri dintre George Burcea și Viviana Sposub ar fi început să apară odată cu revenirea lor din America, pe pământ românesc, când fosta prezentatoare TV ar fi fost din nou nevoită să dea piept cu problemele pe care le are actorul, aflat în divorț cu Andreea Bălan.
„Vivi și George au luat o pauză în urmă cu câteva săptămâni. Între ei, lucrurile nu mai mergeau la fel ca înainte.
După ce s-au întors din America, au decis că e mai bine să stea separați o perioadă. El a plecat singur cu fetele sale mai întâi la Ferma Dacilor, apoi la rudele sale, în Botoșani, și după prin Moldova. Viviana a rămas în București, cu mama sa, decisă să-și acorde timp doar pentru ea”, a declarat o persoană apropiată cuplului.
„ E vacanța noastră. Am vrut să fiu doar eu cu fetele”, spunea, la rându-i, George Burcea.
Tot el mărturisea pe rețelele sociale, referindu-se la vacanța petrecută cu fetele, la rudele sale din Botoșani:
„Fetele o văd pe străbunica a treia oară. Străbunica plânge. Fetele nu știu de ce. Eu o iubesc. Noi o iubim. Ea încă plânge. Și se roagă la Dumnezeu să mai trăiască puțin”.
George Burcea și Viviana s-au cunoscut în timpul show-ului Antenei 1, „Ferma”, la care ambii au participat, ca și concurenți. Au trecut prin foc împreună, date fiind problemele pe care actorul le avea cu Andreea Bălan, iar frumușica brunetă i-a fost alături și la bine și la greu. Povestea lor de dragoste pare inspirată din telenovele și este greu de crezut totuși că aceasta nu se va termina cu happy-end.