Deşi şcoala a început, unii profesori nu sunt încă la catedre

 

Mişcarea personalului didactic este încă în plină desfăşurare şi asta cu toate că anul şcolar a fost oficial deschis, iar cadrele didactice ar fi trebuit să fie deja la posturi.

Ministrul a cerut degeaba să se ţină ore din prima zi

Totuşi, asemenea anilor anteriori acest lucru se pare că nu a fost realizat, întrucît la Inspectoratul Şcolar Judeţean încă există profesori care doresc detaşare şi nu şi-au luat încă orele în primire. Şi asta în condiţiile în care, chiar ministrul a cerut ca, încă din prima zi de şcoală să se ţină ore, sărindu-se peste festivităţi prelungite sau ore de dirigenţie. „Mai sunt oameni care fie renunţă la postul care l-au primit fiindcă nu pot face naveta şi vor detaşare, sau situaţii care nu pot fi rezolvate. Din punctul nostru de vedere, situaţia se repetă, nu este primul an, am solicitat şi inspectoratului şi ministerului fie modificarea calendarului, sau decalarea etapelor, astfel încît la 1 septembrie toată lumea să fie în şcoală. Lucru care nici anul acesta nu s-a întîmplat”, a declarat Liviu Axinte, preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţămînt.

"Probabil că există deficienţe şi din partea şcolilor"

Sindicalistul a afirmat că acest lucru a fost adus în atenţia ministrului Daniel Funeriu şi de Ada Macovei, inspectorul şcolar general. Chiar şi în aceste condiţii, şansele ca anul şcolar să înceapă cu toate cadrele didactice la catedre, sunt încă minime. „Nu ştiu dacă se va realiza acest lucru. Vedem că de la an la an situaţia se menţine. Anul acesta totuşi nu am avut ca anul trecut testare după 1 septembrie. Bineînţeles că nu este normal, aici probabil că există deficienţe şi din partea şcolilor privind comunicarea numărului de ore libere”, a mai spus Liviu Axinte. O soluţie de a se rezolva această problemă ar fi eficientizarea sistemului de comunicare între unităţile şcolare şi Inspectoratul Şcolar pentru transmiterea în timp real a orelor rămase libere şi operarea acestora în timp util.