S-a întâmplat miercuri după-amiază.
Descoperirea mai puțin obișnuită a avut loc la Dobârceni. Aici au fost găsite miercuri după-amiază mai multe elemente de muniție într-o clădire dezafectată.
Solicitați să intervină, pirotehnicienii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani au constatat că este vorba de patru grenade de mână ofensive, trei grenade de mână defensive și o grenadă de mână defensivă secționată.
Muniția era inactivă și nu prezenta pericol la manipulare și transport. A fost ridicată și transportată în poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară.
Rețineți dumneavoastră și explicați copiilor regulile de mai jos:
Nu atingeți muniția cu mâna sau alte obiecte!
Nu loviți sau mișcați muniția găsită!
Nu introduceți muniția pe foc!
Nu demontați focoasele sau alte părți componente!
Nu ridicați și transportați muniția în casă sau alte clădiri!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: