Descinderi cu Poliția și o armată de inspectori la un centru coordonat de doctorița Babei – VIDEO & GALERIE FOTO

La o săptămână după izbucnirea imensului scandal al ororilor din căminele de vârstnici, autoritățile botoșănene au ajuns și la unitățile de acest tip în activitatea cărora este implicată și doctorița Daniela Babei de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.

 

Încă o comisie


Prefectul Sorin Cornilă a format o a treia comisie de control, care joi după-amiază a descins la un centru din strada Petru Rareș, pentru ca vineri dimineață, la prima oră, să ajungă la un altul, situat pe Aleea Viilor.


Interesant, dr. Babei se afla deja acolo, în condițiile în care familia ei coordonează mai multe astfel de centre.


Pe lângă inspectorii de la mai multe instituții implicate în verificări, la controlul de astăzi se aflau și mai mulți polițiști de la Serviciul Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, lucru care nu s-a întâmplat la acțiunile care au vizat celelalte centre din această săptămână.

 

Ce spune dr. Babei


Daniela Babei a permis accesul jurnaliștilor în interior, susținând că nu are nimic de ascuns. Ba chiar a insistat să se discute cu beneficiarii, aceștia povestind că primesc mâncare suficientă și sunt bine îngrijiți.


Mai mult, a dorit să transmită un mesaj public către botoșăneni că toate zvonurile privind tratarea necorespunzătoare a pensionarilor în centrele unde ea activează sunt nefondate și lansate de concurență.


În centrul verificat azi dimineață se aflau 30 de beneficiari, care urmează să fie mutați în curând într-o nouă clădire, lângă Hotel Premier.


Mai multe despre control, dar și ce au spus beneficiarii, puteți vedea în materialul video de mai jos.