Deschidere pustie a patinoarului: Sperăm să fie ultimul sezon GALERIE FOTO

Copiii, dar şi adulţii pasionaţi de patinaj au de astăzi un loc amenajat în care pot să practice acest sport. Vineri, la ora 11:00, Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA) a deschis patinoarul pentru sezonul rece 2016-2017.

 

Ca în majoritatea anilor, acesta este amenajat la Sala Polivalentă „Elisabetă Lipă”, acolo unde botoşănenii au la dispoziţie peste 200 de patine. Astăzi însă, la ora menţionată, nu se afla nimeni interesat să intre pe gheaţă. Aceasta şi pentru că directorul DSPSA a considerat că astfel de lucruri trebuie să fie făcute firesc, fără festivism, dar şi pentru că până luni se vor face mai multe probe la pista de patinaj, nefiind recomandată aglomerarea acesteia.


„Sperăm să fie ultimul sezon când facem aici acest patinoar, în aer liber, iar de la anul să ne mutăm în zona Cornişa”,


Eugen Ţurcanu, director DSPSA.


Tarifele sunt aceleaşi de iarna trecută, adică dimineaţa 5 lei accesul la patinoar plus 5 lei închiriatul patinelor, iar seara 10 lei, respectiv 5.


„Aşteptăm doritorii de mişcare în aer liber în număr cât mai mare, oferim acelaşi condiţii ca în anii precedenţi: să se schimbe în holul Sălii Polivalente, la cald, cu toalete, lucruri care pentru unii sunt mai greu de acceptat, că noi dorim să oferim condiţii civilizate cetăţenilor municipiului Botoşani”,


Eugen Ţurcanu, director DSPSA.


Potrivit acestuia, de la an la an clienţii şi implicit încasările la patinoar au crescut. Intrarea se va face pe serii, prima la 11:15, iar ultima la 21:00.