Preşedintele judeţean al PNL a vizitat joi sediul organizaţiie PDL din Bacău. Florin Ţurcanu s-a întîlnit acolo cu senatorul Gabriel Berca, liderul democrat-liberalilor băcăuani, fost pînă de curînd liberal de vază. Deputatul botoşănean susţine însă că trecerea sa pe la PDL nu reprezintă vreun semn al demarării unor negocieri privind intrarea sa în partidul de guvernămînt, el negînd de altfel informaţiile apărute săptămîna precedentă în cotidianul „Puterea”, potrivit cărora ar urmă să depună adeziune la PDL. „Am avut şi am o relaţia principială cu mai mulţi domni de la PDL”, a declarat Florin Ţurcanu, care susţine că a avut de discutat lucruri personale cu Berca şi că rămîne prieten cu acesta chiar dacă respectivul a plecat la PDL.
Cum însă sediile PNL şi PDL Bacău sînt situate în apropiere, liberalii de acolo l-au văzut pe Ţurcanu cînd intra la democrat-liberali şi l-au anunţat pe primarul PNL de Bacău Romeo Stavarache. Acesta l-a sunat imediat pe Ţurcanu, care însă i-a spus că vizita este una personală şi nu are conotaţie politică. „Au tablouri mari cu preşedintele României şi erau mulţi oameni”, a afirmat deputatul botoşănean despre ce a văzut la PDL Bacău.