Deputatul Costel Șoptică s-a întâlnit cu prim-ministrul Florin Cîțu care i-a promis că va aloca cele 10,4 milioane de lei solicitate de Prefectură și Consiliul Județean operatorului de apă și canalizare al Botoșanilor, aflat într-o situație financiară extrem de dificilă.
Președintele PNL Botoșani susține că a lăsat deoparte orice ambiție politică și că a făcut acest demers pentru că, mai întâi de toate, s-a gândit la botoșăneni.
În prealabil, a avut întrevederi cu reprezentanții SC Nova Apaserv SA și ”o discuție informală cu Bogdan Dăscălescu”.
Directorul general Gabriel Cârlan a înaintat o adresă Prefecturii, care a fost redirecționată spre Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).
”Între timp, am avut discuții cu premierul României și pentru celeritate și pentru a obține cât mai rapid aceste fonduri către Nova Apaserv, am schimbat puțin demersul, în sensul că Prefectura a refăcut adresa respectivă direct către Secretariatul General al Guvernului și a fost trimisă prin Poșta Militară, marți dimineață, către București”,
Costel Șoptică, deputat.
Liderul PNL Botoșani a avut marți o întrevedere pe această temă cu secretarul general al guvernului, Horațiu Gorun și susține că este foarte probabil ca proiectul privind repartizarea banilor să intre pe ordinea zi a Guvernului în ședința de săptămâna viitoare.
Banii ar urma să fie alocați din fondul de rezervă al Guvernului aflat la dispoziția premierului.
”Între timp am avut discuții și cu ministrul Dezvoltării, i-am explicat și a înțeles despre ce este vorba și speră ca acest lucru să îl putem rezolva cât mai repede”,
Costel Șoptică, deputat.
Parlamentarul crede însă că SC Nova Apaserv SA și acționarul său principal, Consiliul Județean, au nevoie să își reconsidere fundamental percepția asupra activității operatorului de apă și canalizare și mai ales asupra managementului.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL