Liderul judeţean al liberalilor a ajuns să coordoneze întreaga activitate a partidului la nivel rural. Cel puţin aşa spune el.
Deputatul susţine că a purtat discuţii cu preşedintele PNL Crin Antonescu şi cu secretarul general Radu Stroe care i-au propus să conducă întreaga campanie electorală a formaţiunii la primele alegeri. „Am acceptat acest lucru. Voi încerca să-mi fac timp să duc la îndeplinire cu rezultate foarte bune”, a declarat Florin Ţurcanu. Acesta are o misiune dificilă deoarece atît la scrutinul prezidenţial, cît şi în sondajele de opinie, PNL stă semnificativ mai prost în mediul rural faţă de cel urban. „Cred că colegii mei m-au desemnat într-o poziţie foarte dificilă. Cu muncă foarte multă eu cred că voi putea ridica şi ruralul la nivelul urbanului”, a mai afirmat preşedintele PNL Botoşani. Acesta s-a remarcat în cei aproape doi ani de Parlament prin activităţile preponderent rurale pe care le-a desfăşurat. Ţurcanu susţine că nu este nevoie de o decizie a Biroului Politic Central pentru a-i legitima noua poziţie întrucît el practic s-a integrat într-o echipă care pregăteşte alegerile.