Deputații PSD au dat chix : Cel mai mare angajator de la Botoșani intră în grevă

Unul dintre cei mai mari angajatori de la Botoșani, cu peste 1.000 de salariați, anunță că începe seria protestelor.

 

Sindicatul ”Impact” Botoșani ce reprezintă interesele salariaților din sectoarele de activitate asistență socială, administrație publică și muzee din județul Botoșani, afiliat la Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului FNS “PRO.ASIST” din cadrul Cartel ALFA, se arată profund nemulţumit de lipsa de înţelegere dovedită de deputaţii PSD din cadrul Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială din cadrul Camerei Deputaţilor.

 

La şedinţa comisiei din data de 30 mai 2017 deputații dar și ministrul muncii Lia Olguţa Vasilescu nu au acceptat amendamentele propuse pentru sectorul Asistenţa Socială şi Administraţie Publică la proiectul legii de salarizare, amendamente de bun simţ şi sustenabile, și astfel a hotărât să se alăture protestelor care se desfăşoară la nivel naţional împotriva acestui proiect de lege.

 

”Menţionăm că amendamentele federaţiei au vizat corecţii la coeficienţii de salarizare pentru personal de specialitate din asistenţă socială, respectiv logoped, profesor CFM, kinetoterapeut, psihopedagog, terapeut ocupațional, educator să fie aduşi la acelaşi salariu cu funcţii care presupun aceleaşi studii şi specific al muncii dar şi majorări ai coeficienţilor pentru  asistenţi maternali profesionişti şi asistenţii personali în sensul ca salariul acestora să fie identic cu cel ai unei infirmiere având un specific al muncii relativ identic”,

Camelia Socianu, președinte Sindicatul Impact

 

Totodată, Federația Pro Asist a prezentat ca propunere o grilă de salarizare pentru personalul din cadrul aparatului propriu al DGASPC–urilor aparţinând CJ-urilor, SPLAS–urilor sau DAS-urilor aparţinând primăriilor încercând să preîntâmpine orice fel de lăsare la bunul plac al aleşilor locali stabilirea salariilor.

 

Pentru toate aceste motive, Sindicatul Impact Botoșani face publică decizia de a declanșa acțiuni de protest, respectiv grevă japoneză (purtarea unei banderole albe) în data de marți, 6 iunie 2017 și grevă de avertisment 1 oră cu întreruperea activității în ziua de miercuri 7 iunie 2017 între orele 11:00-12:00. 

 

”Subliniem faptul că, începând cu luna martie 2017 după prezentarea publică a proiectului legii salarizării personalului bugetar, reprezentanții Sindicatului Impact Botoșani împreună cu Federația Pro Asist și Cartel ALFA au promovat toate demersurile pentru a rezolva pe cale amiabilă problemele sesizate privind salarizarea personalului din asistență socială, administrație publică și muzee, inclusiv sesizarea Instituției Prefectului încă din data de 27 aprilie 2017, participarea la negocieri la Ministerul Muncii și Justiției Sociale, promovarea de amendamente către Parlamentul României, parlamentarii de Botoșani, susținere în cadrul ședinței Comisiei de Muncă și Protecției Sociale de la Camera Deputaților în data de 30 mai 2017, dar fără rezultate pozitive”,

Camelia Socianu, președinte Sindicatul Impact

 

 În acest context, Sindicatul ”IMPACT” Botoșani, se solidarizează cu acțiunile sindicale organizate de către colegii sindicaliști din asistență socială și administrația publică din țară și declanșează acțiunile sindicale de protest mai sus menționate, inclusiv, anunţă că va fi prezentă prin reprezentanții săi, la protestele care vor urma în zilele de 6 şi 7 iunie 2017 la Palatul Parlamentului atunci când se intenţionează finalizarea raportului Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaților şi votul în plen asupra proiectului de lege pentru salarizarea personalului bugetar.