Deputații au decis: Aleșii locali își pierd mandatul în cazul unei condamnări cu executare

Condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsa privativă de libertate cu executare poate duce la încetarea mandatului aleșilor locali înainte de termen, au decis deputații, potrivit Mediafax.

 

Prin aceasta decizie ei au respins obiectiile presedintelui privind modificarea statutului alesilor locali. Comisia juridica si Comisia de Administratie au votat, marti, in sedinta comuna, proiectul de lege privind modificarea si completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul alesilor locali cu 18 voturi "pentru" si 4 "impotriva", care modifica articolele privind cazurile in care alesii locali isi pot pierde mandatul inainte de termen. Legislatia in vigoare prevede ca alesii locali isi pierd mandatul in cazul unei condamnari, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, la o pedeapsa privativa de libertate, fara a face distinctia intre sanctiunile cu executare si cele cu suspendare. Deputatii au modificat astfel articolele 9 si articolul 15. Astfel, la articolul 15, alineatul 2, dupa litera e) se modifica stipuland ca mandatul primarului se poate incheia inainte de termen in urma unei condamnari prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva privativa de libertate. De asemenea, la articolul 15, alineatul 2, dupa litera e, deputatii au introdus o noua prevedere: "prin urmare, calitatea de primar inceteaza, de drept, inainte de expirarea duratei normale a mandatului si in cazul condamnarii prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva pentru infractiuni de coruptie prevazute la articolele 289-290 din Codul Penal".

PNL a anuntat in cadrul comisiei ca nu va sustine proiectul de lege in forma propusa de Comisia juridica. Deputatul Steluta Cataniciu a comentat decizia PNL afirmand ca se intreaba „de ce nu face PNL o propunere legislativa sa isi piarda parlamentarii mandatul in situatia in care sunt condamnati chiar cu suspendare la un, la doi, la trei, cat prevede legea pentru diferite infractiuni. De ce parlamentarii sunt mai presus decat ceilalti alesi locali?”.