Deputat PSD, către „boboceii” de la Botoșani: Drum bun în viață

Un alt deputat PSD care a luat cuvântul la festivitatea de deschidere de an școlar a fost Tamara Ciofu.

 

Deputatul PSD a felicitat în primul rând cadrele didactice.

 

„A trecut ceva timp de când tot din acest loc ne-am luat rămas bun la început de vară. Atunci v-ați adunat în acest careu frumos să fiți omagiați pentru rezultatele deosebite la învățătură. Se încheia un an școlar. Acum începe un nou an școlar. Felicit din tot sufletul colectivul de cadre didactice și le doresc multă sănătate, putere de muncă să continue educarea tinerilor noastre generații”,

Tamara Ciofu, deputat PSD

 

Iar mai apoi s-a adresat copilașilor care au pășit pentru prima dată în această unitate de învățământ.

 

„De asemenea, vreau să le urez drum bun în viață boboceilor, celor care au pășit pentru prima dată pragul acestei școli cu anvergură, cunoscută la nivel județean și nu numai. De asemenea, vreau să le transmit succes și efort susținut elevilor de clasa a VIII-a care vor termina anul acesta și vor avea de înfruntat un examen serios din viața lor”,

Tamara Ciofu, deputat PSD

 

 

 

„Dragi elevi, vouă tuturor vă doresc sănătate, succese ca anul acesta să aveți rezultate cu mult mai bine și să fiți din nou premiați cu distincții și diplome la concursurile școlare. Dragi părinți, să vă dea Dumnezeu sănătate să vă urmăriți cu drag copiii și să faceți o echipă performantă cu cadrele didactice ale școlii că numai în această echipă putem obține rezultate deosebite.Ca și reprezentant al comunității vă doresc mult succes și multă sănătate”, a concluzionat Tamara Ciofu

 

download from google play download from apple store