Depozit de furaje incendiat de un necunoscut la Ungureni

 

Opt pompieri au acţionat mai bine de trei ore pentru stingerea şi înlăturarea efectelor unui incendiu declanşat, în noaptea de 10 spre 11 iunie, la un depozit de furaje din gospodăria unui localnic din satul Călugărenii Noi, comuna Ungureni. 
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului puţin înainte de ora 23.00. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani şi Gărzii de Intervenţie Săveni, cu două autospeciale cu apă şi spumă.
La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, existând pericolul ca focul să se extindă la construcţiile din gospodărie. Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutreţuri pentru ca focul să nu se extindă. Flăcările au distrus 10 tone de furaje, valoarea pagubelor fiind estimată la 16.000 de lei. Au fost protejate bunuri materiale în valoare de 45.000 lei. Cauza probabilă de incendiu o constituie acţiunea intenţionată.
CITEŞTE:
 Botoşănean omorât de-un incendiu de la ţigară