Dependenţi de substanţe ilicite duşi la „nebuni” cu jandarmii

 

Zeci de botoşăneni au ajuns la Spitalul de Psihiatrie din cauza exceselor de alcool, medicamente, cocaină sau substaţe etnobotanice.În cele mai multe dintre cazuri aceştia au fost internaţi de propria familie şi ridicaţi de acasă cu ajutorul oamenilor legii.
Numai în primele şase luni ale acestui an, aproximativ 150 de botoşăneni au ajuns la Spitalul de Psihiatrie, fiind consumatori de alcool, medicamente şi droguri de mare risc. Nu puţine au fost cazurile în care a fost nevoie de echipaje din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, dat fiind faptul că dependenţii nu voiau să meargă de bună voie la spital, iar familiile au solicitat sprijinul medicilor.  „Tratarea acestor persoane se face prin compartimentul de toxico-dependenţe al Spitalului de Psihiatrie, iar numărul total de persoane care au beneficiat de acest tip de tratament sunt undeva în jur de 150 de la începutul anului până în prezent şi sunt repartizate pe mai multe categorii”, a declarat Gabriel Oprişanu, director al Spitalului de Psihiatrie Botoşani.Persoanele internate anul acesta la spital au fost repartizate în funcţie de tipul substanţelor consumate, astfel că aproape 100 de persoane au fost înregistrate ca fiind consumatoare de alcool, etanol, cofeină sau nicotină, alţi 35 de botoşăneni foloseau substanţele psihoactive. În plus, numărul pacienţilor consumatori de droguri de risc şi mare risc sunt de 12, respectiv 2 persoane. „Dacă este în stadiul grav, când este mai agresiv, nu mai este nevoie de permisiunea familiei. Familia, de obicei, anunţă 112 şi serviciul de ambulanţă împreună cu organele de ordine îi aduce la Spitalul de Psihiatrie”, a adăugat directorul spitalului.
Conform situaţiei prezentate de reprezentanţii Spiatului de Psihiatrie Botoşani, consumatorii de alcool şi medicamente sunt persoanele de vârsta a treia, iar drogurile de mare risc şi etnobotanicele sunt consumate cuprecădere de adolescenţii botoşăneni.

Mădălina IACOB