Demnitarii de Botoșani și-au scos pălăriile şi nevestele la gală şi coroane-FOTOGALERIE

 

Cel mai important eveniment cultural al anului a lansat o adevărată modă printre demnitarii judeţului. Aceştia au devenit purtători de pălării.

De la prefectul Cristian Roman şi viceprimarul Cătălin Alexa şi până la senatorul Gheorghe Marcu şi deputatul Costică Macaleţi, o mulţime de oficialităţi au apelat pe 15 ianuarie la acest obiect vestimentar la depunerea de coroane de la bustul poetului Mihai Eminescu din faţa teatrului care îi poară numele. O parte dintre ei s-au regăsit şi printre participanţii la gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, de duminică seară. O parte a lor, precum preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac au preferat să vină neînsoţiţi, alţii, cazurile primului reprezentant al Guvenrului în judeţ, viceprimarului Cătălin Alexa sau consilierului municipal Gheorghe Vâzdoagă, au participat la manifestarea culturală alături de soţii. De altfel şi ultimii doi câştigători ai distincţiei culturale, Dinu Flămând şi Ion Mircea, au fost însoţiţi la ceremonii de partenerele de viaţă. (S.B.)











CITEŞTE ŞI:
 Seară de gală cu oaspeți de seamă la Premiile Eminescu