Demiterile politice au ajuns la educație: Un șef de inspectorat școlar trimis deja acasă

Concedierile persoanelor cu susținere politică au ajuns se pare și în sistemul de educație. Mai repede decât poate că se așteptau unii, având în vedere faptul că prefecții sunt încă pe funcții, ei fiind șefii instituțiilor publice deconcentrate din teritoriu.

 

Spre exemplu, Mediafax scrie că a fost deja demisă Ioana Mihaela Neacșu, șefa Inspectorului Școlar General al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

 

În locul său, ar urma să fie numită Liliana Toderiuc Fedorca, adjunct al instituției.

 

„Ne regăsim mai repede decât aș fi bănuit. Vă rog sa transmiteți faptele în adevărul lor, ca și până acum. Nu am demisionat! Am fost demisă! Este o diferență importantă”, a transmis Ioana Mihaela Neacșu, care nu a explicat motivele care au dus la demiterea sa.

 

Ioana Mihaela Neacșu este și consilier general din partea PSD în Consiliul General al municipiului București.

 

La Botoșani, Inspectoratul Școlar Județean este condus de social democratul Gabriel Hârtie care i-a luat locul Mihaelei Huncă în 2016, după alegerile parlamentare.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store