Dubla demisie din Partidul Național Liberal s-a înregistrat pe 19 mai 2023. Atunci, liderul consilierilor județeni PNL, Viorel Iliuță, a plecat din partid alături de medicul Radu Malancea.
La 10 zile distanță, consilierii județeni s-au întrunit în ședința ordinară aferentă lunii mai. Iar primele două proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi au vizat tocmai demisiile celor doi consilieri județeni. Practic, aleșii din plen au luat act de încetarea de drept a mandatelor.
„Potrivit Codului Administrativ, data încetării de drept a mandatului este data demisiei, iar constatarea încetării de drept a mandatului se realizează printr-o hotărâre a Consiliului Județean adoptată în prima ședință, în baza demisiei scrise înaintată președintelui Consiliului Județean”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Cele două proiecte de hotărâre au fost votate în unanimitate, fără a exista „alte comentarii”. Au putut fi observate în schimb zâmbete reținute pe fețele consilierilor atât de la PNL, cât și de la PSD.
Mai apoi, spre finalul ședinței, a fost nevoie de vot secret pentru completarea componenței Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din județul Botoșani.
În acest sens, a trebuit desemnată o comisie de numărare a voturilor alcătuită din consilieri de la partidele din plen.
Când s-a ajuns la grupul liberal, Gabriel Alecsandru a luat cuvântul: „L-aș fi propus pe dl Iliuță, dar dacă a ales să plece... Îl propun pe Claudiu Vrajotis”. Moment în care s-au auzit râsete în sală.
Oficial se pare că nu a fost încă stabilit cine va fi noul lider al grupului PNL. Rămâne de văzut și cine vor fi noii aleși care vor depune jurământul.
Cert este că a fost una dintre cele mai liniștite ședințe a Consiliului Județean. S-au votat peste 15 proiecte de hotărâre și nu a existat nici măcar o singură dezbatere. De asemenea, nu au fost cerute anumite clarificări și nu s-au adresat nici interpelări.