Botoşani a trăit miercuri o zi neagră a existenţei sale recente. 11 mai 2011 va rămâne pentru mult timp de acum încolo ziua măcelului de la padocuri. Ziua în care un oraş ai cărui edili se laudă cu parc regional de distracţii, cu parcare subterană în buricul târgului, cu modernizarea de 40 de milioane a CET-ului şi alte dintr-astea şi-au dat acceptul pentru omorârea a 230 de câini. M-au tot corectat ieri şi mi-au zis că nu e vorba de „omorâre”, ci de „eutanasiere”. Ce-i drept, este o mare diferenţă, „omorât” înseamnă ucis, „eutanasiat” este cu totul altceva, câinii au fost trimişi probabil într-un sejur la munte într-o staţiune cu carne şi oase multe.
Dar nu e loc nici de glume, nici de „miştouri”. Şi asta pentru că ne-am făcut de bafta unei ţări întregi. Televiziunile din România au acordat spaţii generoase celor întâmplate la Botoşani, abundând în cuvinte precum „măcel”, „masacru”, „omor”. Spre seară scandalul a devenit unul mondial. Militanţi pentru drepturile animalelor din SUA şi Canada până în Finlanda şi Suedia au protestat faţă de cele întâmplate şi au trimis petiţii în toată lumea. Celebra agenţii de ştiri „Reuters” a cerut jurnaliştilor din Botoşani instantanee de la eveniment, iar la TV s-au dezbătut pe larg faptele incredibile de la marginea municipiului.
Am spus municipiu şi asta e marea durere. Imaginile terifiante cu sute de câini în saci, cu angajaţi ai unui serviciu al Primăriei aruncând cu cărămizi şi udând ziariştii, cu un consilier local, fost miliţian, blocând accesul oamenilor la padocuri, totul garnisit cu înjurăturile de rigoare, s-au petrecut într-un municipiu reşedinţă de judeţ. Nu la Baranca, nu la Pocreaca, nu la Podriga, ci la Botoşani, oraş „cu anvergură europeană” aşa cum le place unor edili să-l poreclească.
Chiar nu mă mai interesează nici o explicaţie pentru masacrul… ăăăă… pardon, iar am greşit, pentru eutanasierea în masă de acolo. Întreaga poveste e cusută cu aţă albă, de la copiile color făcute de viceprimarul care n-are copiator color şi până la un veterinar demn de Cartea Recordurilor, care trimite patrupezi în ceruri cu o viteză mai mare de un câine pe minut, dar care în anul de graţie 2011 face adrese către instituţii scrise de mână. Calculatorul este deja o chestie mult prea avansată. Şi oricum nu ajută la omorârea câinilor. Oricâte hârtii şi explicaţii or să mai prezinte autorităţile de acum încolo pentru mine este tardiv. Au stat „la cutie” două-trei ore, n-au prea răspuns la telefon, au refuzat să vină la faţa locului, timp în care ar fi putut să fabrice la repezeală nişte hârtii şi un plan, după care au început să curgă şi explicaţii pline de neclarităţi, lucruri care se bat cap în cap, coincidenţe ciudate.
Ceea ce mă miră cel mai tare este că oamenii din spatele măcelului de la padocuri şi-au imaginat că or să eutanasieze 230 de câini şi n-o să-i întrebe nimeni de asta. Culmea este că li se pare normal ce au făcut. Adică sunt nebuni ziariştii din Botoşani, sunt nebuni şi cei din Iaşi şi Suceava veniţi la faţa locului, sunt nebuni şi bucureştenii de la ProTV, Realitatea TV, Antena 3, de la Adevărul, de la Mediafax, sunt nebuni ONG-iştii din Botoşani şi capitală, sunt nebuni şi zecile de oameni de pe alte continente uluiţi de omorul în masă de la Botoşani, numai ei, cei care au girat masacrul de acolo sunt normali.
Românul are o vorbă „când îţi spun doi că eşti beat te duci şi te culci”. Tradus în cazul nostru, dacă nu eşti în stare să hrăneşti 100 – 200 – 300 de câini, la care oricum o mulţime de botoşăneni le aduc de mâncare, tu mare şef într-un oraş care se laudă cu parc de distracţii şi parcare subterană, atunci dă-ţi demisia. De ce boală spuneaţi că s-au îmbolnăvit subit maidanezii? Jigodie? Offf, cred că sunt mult mai multe jigodii printre cei care au acceptat măcelul de la padocuri şi care ne-au umplut oraşul de ruşine. Demisia! Demisia pentru că nici nu mai este vorba dacă respectivii câini trebuiau sau nu eutanasiaţi, ci pentru că în anul 2011, la patru ani de la intrarea în UE, într-un oraş din această minunată ţară, câinii sunt ucişi pe bandă rulantă, o barbarie demnă de alte vremuri şi alte locuri din această lume. Ori asemenea indivizi care îşi bat joc de imaginea oraşului în lume nu au ce căuta în această urbe, darămite să o mai facă şi pe-a şefii. Şefi pe banii „nebunilor” stupefiaţi de masacrarea câinilor, bineînţeles.
Sergiu BĂLĂŞCĂU