„Mai am încă hotelul de la Botoșani. E închiriat oricum, unor copii foarte serioși. Ei se ocupă de management. Mi-am făcut și grădina, acasă. Mă ocup de procuratul răsadurilor. Mâncăm aproape bio. Mai cumpăr și de la piață. Culegem cireșe în fiecare zi. Cea mai mare satisfacție e când îți iei de la tine din pom. Parcă și florile sunt mai vesele că am revenit în mijlocul lor. Până acum, plecam la mare, veneam acasă doar să-mi schimb bagajele”
Mihaela Borcea