Declarația zilei 13 noiembrie 2019

 

”Eu am sperat nebunește într-un proiect mai altfel, în faptul că noi suntem speciali, putem trata politica altfel și vom face o altfel de politică. Odată cu evenimentul acesta al moțiunii mi-am dat seama că, de fapt, 99% dintre conducătorii noștri sunt interesați doar de agenda personală. Politica nu se face așa, de unul singur, se face cu membri, cu unii care vor să construiască, nu cu unii care te mint. Și eu nu vreau să-i mint pe oameni că, dacă mă întreabă cineva ce au făcut acolo, nu știu să vă explic. Efectiv nu știu pentru că ne-au umilit. Eu nu voi fi niciodată părtaș la un astfel de scenariu. Nu merg după funcții”,

Dumitru Chelariu, coordonator demisionar Pro România Botoșani.