Declaraţia zilei 12 iunie 2012

 

“Au venit şi mi-au spus pueril că «sunt membru de partid». Eu ştiam că nu are nici 20 de ani şi nu are cum să fie membru de partid. Adică deodată s-a trezit, dar noi ne-am făcut datoria şi am încercat şă fim imparţiali pentru toţi cei care candidau fie la Primărie, fie la consilii şi aşa vom fi în continuare. Dar poporul a votat, e meritul lui şi a ales ce au crezut că e mai bine, iar acum sperăm să ne fie mai bine, nu numai nouă, tuturor”, Vasile Chiru, vicepreşedinte naţional Pro Democraţia, despre cum au dat observatorii bir cu fugiţii.