DECIZIE adoptată ASTĂZI în plenul municipal: Peste 700 de elevi botoșăneni vor beneficia de burse majorate

Una dintre hotărârile adoptate astăzi în plenul municipal a fost privitoare la stabilirea cuantumului și numărului de burse acordate în învățământul preuniversitar de stat din municipiul Botoșani pentru anul școlar 2021 – 2022.

 

Pentru semestrul 1 cuantumul burselor școlare a fost stabilit astfel:

 

-             Bursa de performanță – 300 de lei

-             Bursa de merit – 150 de lei

-             Bursa de studiu – 130 de lei

-             Bursa de ajutor social – 120 de lei

 

 

Pentru semestrul II nivelul burselor a fost următorul:

 

-             Bursa de performanță – 500 de lei

-             Bursa de merit – 200 de lei

-             Bursa de studiu – 150 de lei

-             Bursa de ajutor social – 200 de lei

 

Consilierul local PNL Ada Macovei a avut o interpelare și a formulat un amendament prin care a solicitat ca nivelul bursei sociale să fie majorat la pragul de 300 de lei.

 

Amendamentul a fost votat de aleșii liberali și cei de la USR-PLUS.

 

Bursele se acordă pe întreaga perioadă a cursurilor școlare, inclusiv pe perioada pregătirilor și susținerii examenului de bacalaureat.

 

În municipiul Botoșani sunt acordate 73 de burse de performanță, 984 de burse de merit, 278 burse de studiu și 734 de burse sociale.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store