Decizia luată de guvern: Transportatorii ar putea renunţa la protestul de joi

Vântul de protest auto care se anunța și la Botoșani pare să se fi domolit, cel puțin pentru moment. Guvernul ar fi fost de acord cu modificarea proiectului proiectului de Ordonanţă de Urgenţă publicat recent de Ministerul Finanţelor, acceptând să îngheţe tarifele asigurărilor auto obligatorii (RCA) timp de şase luni.

 

Preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu, a precizat că transportatorii renunţă la protestul din 15 septembrie după ce Guvernul a luat această decizie, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Libertatea.

Președintele Comisiei pentru buget, Viorel Arcaș, a declarat că nu exista până acum un cadru legislativ care să reglementeze contractul RCA iar principalele modificări vizează introducerea tarifului de referință și înființarea unei societăți cu capital de stat care să asigure piața concurențială. Sarcina stabilirii tarifului de referință pentru RCA revine ASF, iar toate firmele asigurătoare sunt nevoite să îl respecte.

„Principala modificare este acel tarif de referință, de acolo urmează mai multe modificări, modul cum se stabilește tariful, sarcina dată ASF de a stabili un tarif de referință care duce la limitarea creșterilor la tariful RCA. A doua (modificare — n.r.) este o sarcină dată Guvernului de a se ocupa într-un anumit termen de înființarea unei societăți sau crearea unei activități în cadrul societăților de stat — cum este Eximbank — ca să încheie asemenea asigurări. Intrând pe piață, concurența va fi alta. Bineînțeles cu asigurarea unui profit sau chiar fără profit, dar acoperirea costurilor, pentru că nu trebuie să facă societățile de stat profit, trebuie să asigure bunăstarea populației. Oricum, se ajunge la un mediu concurențial mult mai sănătos. La ora actuală nu avem decât niște operatori privați care sunt cam toți străini, statul nu are”, a afirmat Arcaș.

Vezi și: Vânt de protest auto la Botosani, transportatorii vor să iasă în stradă, în toată ţara