(P) În viețile unor oameni se întâmplă câteodată să fie atrași atât de mult de un obiect, de o activitate, de un hobby încât încet-încet să renunțe la meseria pentru care s-au pregătit ani buni de școală și să-și transforme pasiunea într-o veritabilă ocupație.
Este și cazul Dianei Balașei, absolventă a Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza Iași, care în primăvara acestui an și-a deschis un studio foto la Botoșani.
Inaugurarea ”Selfie Media” nu a fost rodul unui impuls de moment, ci rezultatul a șase ani de muncă în căutarea imaginii perfecte.
Relația ei specială cu fotografia a început într-o vară, în care a muncit la un restaurant special pentru a-și cumpăra un aparat pentru poze profesionale.
Inițial a vrut să se... ”auto imortalizeze”, însă a realizat destul de repede că nu prea are cum să își facă singură fotografii astfel încât a început să îi pozeze pe alții.
”Așa am descoperit că îmi place. Când fotografiile mele începeau să transmită emoție și oamenii îmi ofereau feedback pozitiv, am început să iau în serios această meserie”,
Diana Balașei, artist fotograf.
Cu timpul, rudelor, prietenilor și colegilor li s-au adăugat tot mai mulți oameni care își doreau să rămână cu amintirea unui moment văzut prin lentila aparatului Dianei, care a fost astfel martor foto la o mulțime de evenimente fericite din viața botoșănenilor.
În 2020 a devenit mamă, iar asta i-a deschis noi orizonturi în arta fotografică. A investit în fotografia de studio și s-a axat pe minunea maternității. Face ședințe foto cu copilași, de tipul ”smash the cake” dar și din categoria ”maternity” pentru femeile însărcinate. Îi plac atât de mult încât pune și ținutele la dispoziția celor care își doresc astfel de poze și o face fără a percepe costuri suplimentare.
”Gândul de a face în paralel și fotografie de studio, pe lângă cea de eveniment, a încolțit recent. Mă atrage foarte mult această idee deoarece văd o infinitate de posibilități de a crea diverse scenarii pentru tot felul de ocazii din viața unui om. Fiind mamă la rândul meu, probabil acum simt cel mai mult cât de repede trece timpul și de multe ori mi-aș dori să încetinească, să mă pot bucura mai mult de fiecare moment. Cred că și acesta este motivul pentru care am o afinitate pentru crearea amintirilor în special pentru copii și mame”,
Diana Balașei, artist fotograf.
Ședințele foto le realizează în funcție de programările care pot fi făcute apelând 0747.632.746. Pachetul minim pleacă de la 300 de lei și include 15 cadre editate.
Pasiunea pentru mame și copii nu înseamnă însă că își limitează activitatea doar la atât. Poate fotografia și familii ori cupluri și, în general, este deschisă oricăror provocări pentru că, ”iubesc fotografia atât de mult, pentru că îi ajut pe oameni să păstreze pentru totdeauna, momentele prețioase din viață”. Și, dincolo de asta, ”nimic nu este etern, însă fotografiile pot rămâne veșnic, iar cu trecerea timpului devin din ce în ce mai prețioase”.