De la Botoșani! Bărbat de 84 de ani REȚINUT pentru agresiune sexuală

Vârsta pare să nu fie un factor decisiv pentru unele persoane care au anumite dereglări. Este și cazul unui botoșănean care a fost băgat după gratii după ce a agresat sexual o copilă.

 

Reținut la 84 de ani

 

La data de 25 iunie 2020, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 6 au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 84 de ani, din comuna Cristinești, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 11 iunie, acesta a chemat o minoră de 7 ani la domiciliul său, împrejurare în care ar fi atins-o  în zona intimă, fără a exercita acte de violență sau amenințări.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store