DE CE nu au ieșit liberalii la lipit afișe : Mergem la lumina zilei, nu ne e frică de botoșăneni

În prima zi de campanie electorală, la orele amiezii, liberalii botoșăneni au organizat o conferință de presă în care au venit cu clarificări cu privire la absența de noaptea trecută când o tradiție pornită din 2008 scotea competitorii electorali la lipit afișe.

 

A vorbit Cătălin Flutur, co-președintele PNL Botoșani și candidat la Primăria municipiului reședință de județ.

”Legile electorale s-au schimbat substanțial în acest moment, sunt mult mai drastice și cred eu, mult mai corecte. PNL, candidații PNL, echipele de campanie, vor respecta întru totul legea și cred că este momentul să suflăm și în iaurt pentru că sancțiunile actuale sunt colosale și nici un partid foarte puternic nu le poate plăti darămite un competitor independent”
Cătălin Flutur, candidat PNL la Primăria Botoșani

Liderul liberalilor a mai arătat că pornindu-se de la acest scrutin electoral tactica de campanie se va schimba.

”Am vrut să facem altceva, dacă modelele au fost copiate până acum, noi PNL am zis că vom face altceva în această campanie, o campanie curată, transparentă, în care să organizăm o conferință de presă și la lumina zilei, pentru că nu ne e frică de botoșăneni vom ieși la lumina zilei la lipit afișe”
Cătălin Flutur, candidat PNL la Primăria Botoșani

Mai departe, aspirantul la un nou mandat la Primărie a arătat că PNL va respecta legea date fiind sancțiunile aspre prevăzute de legislația electorală.

”Ei nu au ieșit dintr-o ecuație a lor de campanie și am văzut câteva plângeri din partea PSD pentru perioada de campanie. Îi anunțăm pe colegii noștri că am respectat întru totul legislația electorală.  Dar nu putem să trecem cu vederea faptul că, ceilalți competitori electorali au încălcat legea”
Cătălin Flutur, candidat PNL la Primăria Botoșani

Printre altele, Cătălin Flutur a făcut referire la un articol din Legea 115 care spune că pe fiecare panou se poate lipi un singur afiș electoral. (G.E.)