De ce auditul intern prestat de specialiști externalizați este preferabil?

(P) Atât auditul intern, cât și cel financiar, sunt esențiale pentru buna funcționare și transparența din afacerile unei organizații. Cu toate că au roluri distincte, acestea se pot completa reciproc, ținând cont și de obligațiile legale ale companiei în cauză. Prin combinarea auditului intern cu cel financiar, organizațiile pot obține o imagine mai completă asupra situației lor, ceea ce va contribui la dezvoltarea activității acestora; însă nu întotdeauna sunt obligatorii ambele.

 

De ce este recomandat să optezi pentru externalizarea auditului intern?

 

Auditul intern este cel realizat, în cele mai multe cazuri, de către personalul specializat sau departamentul de audit al organizației în cauză. Scopul principal este acela de a evalua și de a îmbunătăți sistemele interne, gestionarea riscurilor și procedurile organizației, întrucât auditul intern este orientat spre susținerea acestor procese și dezvoltarea armonioasă a practicilor de afaceri.

 

Deși oferă o perspectivă detaliată asupra unui business, auditul poate fi perceput ca fiind subiectiv sau influențat de relațiile și interesele interne și de aceea externalizarea lui este preferabilă. Într-un astfel de context, auditul intern va fi realizat de către o entitate externă: o firmă de audit sau un auditor independent, fără legături directe cu organizația supusă auditării. Prin externalizare, se elimină posibilele conflicte de interese sau subiectivitatea ce ar putea apărea atunci când auditul este realizat intern, chiar de către angajații companiei.

 

Mai există, de asemenea, auditul financiar, care se concentrează pe evaluarea situației financiare și a informațiilor de acest tip prezentate de organizație în rapoartele sale financiare și care este obligatoriu, potrivit legii. Auditorii financiari sunt obligați să respecte standarde și reguli stricte, ceea ce conferă un grad mai mare de obiectivitate și credibilitate în raport cu informațiile financiare, însă cea mai valoroasă, în contextul externalizării lui, este transparența.

 

Principalul avantaj al unui audit financiar extern, așadar, precum cel oferit de Mazars în România, îl constituie obiectivitatea, fiindcă auditorii sunt independenți și nu au interese directe în organizația pe care o auditează. Această independență contribuie la încrederea investitorilor, a creditorilor și a altor părți interesate de informațiile financiare prezentate.

 

În plus, mai ales în companiile mari și listate la bursă, este necesar ca auditul financiar să fie realizat în conformitate cu standardele și regulamentele impuse de entitățile de reglementare și de profesiile contabile, pentru a asigura obiectivitatea, independența și credibilitatea evaluării situației financiare a organizației.

 

În același timp, în mod firesc, costurile implicate de externalizare pot fi mai mari. Este important să se evalueze atent nevoile și obiectivele organizației înainte de a lua decizia de a externaliza auditul intern, pentru a te asigura că aceasta este cea mai potrivită opțiune pentru situația financiară a companiei și că nu există riscul de deconectare de la activitatea de business.

 

Avantajul cel mai mare, deși rareori scos în evidență, îl constituie experiența vastă a companiilor care prestează servicii de audit financiar, ce poate oferi perspective și abordări noi, din care businessul va avea doar de câștigat. În plus, externalizarea auditului intern poate oferi acces la resurse și capacități extinse, în funcție de necesități, iar acest acces este util atunci când te confrunți cu o carență a resurselor interne sau cu fluctuații în volumul de muncă al departamentului de audit.

 

Astfel, auditul intern și cel financiar sunt la fel de importante, deși au mize diferite, însă externalizarea lor este mai fiabilă, pentru că garantează o evaluare obiectivă și onestă, datorită independenței auditorilor și presiunii sporite pentru respectarea standardelor profesionale stricte.

 

Sursă foto: unsplash.com